Descriere
Meditaţia este ca şi cum am merge pe fundul mării, unde totul este calm şi liniştit. La suprafaţă pot fi o multitudine de valuri, dar marea nu este afectată dedesubt. În adâncurile ei marea este doar linişte. Atunci când începem să medităm, prima oară încercăm să ajungem la existenţa noastră interioară, adevărata noastră existenţă – adică, fundul mării. Apoi când valurile din lumea exterioară vin, nu suntem afectaţi. Frica, îndoiala, grijile şi toată agitaţia lumească vor fi îndepărtate, pentru că în noi există pace solidă. Gândurile nu ne pot crea probleme, căci mintea noastră este doar pace, linişte şi unitate. Asemenea peştilor în apă gândurile sar înoată dar nu lasă nici o urmă. Aşadar, atunci când suntem în cea mai înaltă meditaţie simţim că suntem marea, iar animalele mării nu ne pot afecta. Mintea noastră este cerul iar inima noastră este marea infinită. Aceasta este meditaţia.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.